Cei 4 C – sau nevoile fundamentale ale copilului

Citate adleriene
martie 2, 2016

Cei 4 C – sau nevoile fundamentale ale copilului

Cei 4 C – sau nevoile fundamentale ale copilului

acest material are la baza cartea Raising Kids Who Can

  • conectat
  • capabil
  • conteaza
  • curajos

Acestea sunt valorile pe care Betty Lou BETTNER si Amy Lew le considera cele mai importante la fiinta umana. Parintii si educatorii (la orice nivel ar fi acestia din urma) sunt cei care propun si cultiva in copii/studenti cei 4 C.
Sunt conectat la aceasta familie; simt ca îi apartin.

Întâlnirea de familie furnizeaza un timp petrecut împreuna, un soi de ritual foarte important al familiei.
Fiecarei persoane îi este data posibilitatea de a se identifica cu si de a-si asuma responsabilitati în cadrul grupului.
Fiecarui membru al familiei îi este garantata acceptarea, are sansa de a se face auzit si de a fi luat în serios.

Sunt capabil; am tot ce este necesar pentru a avea succes si pot influenta ceea ce mi se întâmpla.

Toti membrii functioneaza ca o parte a unui întreg.
Fiecare persoana dezvolta stima de sine si încredere auzind încurajarile si sustinerea celorlalti.
Toti membrii familiei ajung sa împartaseasca idei si acele idei sunt luate în considerare si utilizate.

Contez; pot contribui în moduri semnificative si sunt util familiei mele si celor din jur.

Toti membrii familiei participa la discutii si la luarea deciziilor.
Fiecare este ascultat si luat în serios.
Împart cu totii treburile si îndatoririle gospodaresti.
Pentru fiecare se iveste oportunitatea de a ajuta pe cineva în nevoie.
Fiecaruia îi vine rândul la a conduce întâlnirea, iar punctele asupra carora se cade de acord sunt notate.
Fiecare membru are posibilitatea sa auda aprecieri la adresa lui.

Am curaj; pot încerca lucruri noi, sunt rezilient si învat din greselile mele fara frica de ridicol sau blamare.

Sunt apreciate îmbunatatirile si eforturile în directia acestora.
Greselile se corecteaza si se învata de pe urma lor.
Fiecare membru al familiei poate sa îsi împartaseasca parerile, îngrijorarile si poate cere ajutorul fara a fi ridiculizat sau blamat.
Nu se pun etichete. Nu individul, ci comportamentul sau trebuie eliminat.
Sunt idenficate punctele forte si talentele fiecaruia.

(Sursa http://ke-parenting.tripod.com/cei_4_c.html)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *