Căsătoriţi sau nu, fiecare dintre noi ne aflăm la un moment dat al vieţii noastre într-o relaţie de cuplu, şi încercăm să găsim răspunsuri la cel puţin una dintre următoarele întrebări:
– Oare această relaţie va rezista în timp?
– Care sunt „ingredientele” de care am nevoie, pentru ca această relaţie să dureze toată viaţa?
– Care sunt „ingredientele” de care noi, oamenii, avem nevoie într-o relaţie de cuplu, astfel încât să căpătăm încrederea că ea poate fi stabilă, frumoasă, armonioasă, iar noi ne vom simţi împliniţi?
– Ce pot face eu pentru asta?
– Simt că ceva nu merge în această relaţie, oare ce anume?
– Oare partenerul/partenera mea este mulţumit/ă de relaţia noastră de cuplu?
– Ceea ce ofer eu, este ceea ce partenerul/partenera mea are nevoie?
– Oare ce am greşit de partenerul/partenera mea pare să se îndepărteze de această relaţie de cuplu?
Multe dintre întrebările de mai sus, au la bază anumite nevoi pe care noi le dorim a fi satisfăcute în relaţia de cuplu în care ne aflăm.

Aşa cum fiecare om are anumite nevoi de bază, fundamentale pe care se străduieşte să şi le satisfacă pentru a avea o viaţă împlinită, aşa şi în cuplu partenerii au anumite nevoi, psihologice şi emoţionale, care doresc să şi le satisfacă, astfel încât să se simtă împliniţi în relaţia în care sunt. Uneori aceste nevoi pot fi neconştientizate, iar persoana simte doar că „ceva nu merge”.
Alfred Adler, medic şi psihiatru vienez, considera că nevoile psihologice fac parte din nevoile umane, iar satisfacerea lor, încă din copilărie, are un rol important în formarea stimei de sine.
Betty Lou Bettner, psihoterapeut de orientare adleriană, a preluat aceste idei şi le-a dezvoltat şi promovat pe parcursul activităţii din întreaga sa carieră.
Cele patru nevoi psihologice (cei 4 C) sunt:
– Conectarea;
– Capabilitatea;
– Contarea;
– Curajul.
Satisfacerea acestor nevoi la ambii parteneri, crează premisele unui cuplu fericit şi longeviv.
Este foarte clar care sunt cei 4 C de care partenerii au nevoie într-o relaţie de cuplu. Însă ce presupune fiecare dintre aceştia şi cum pot fi dezvoltate sentimentele că fiecare beneficiază de ele?

Iată câteva exemple:
CONECTARE (după Betty Lou Bettner) sau nevoia de A APARŢINE (după Alfred Adler)
Oricine se află într-un cuplu, are nevoia de a simţi că aparţine cuplului respectiv, că este conectat la cel de lângă el. Dacă unul din cei doi parteneri nu simte că aparţine relației cu celălalt, că este inter-conectat, atunci va căuta această conexiune în afara cuplului, fie în braţele altui partener (nu este obligatoriu, dar acest lucru creează premisele infidelităţii), fie prin cât mai multe activităţi desfăşurate individual ori cu prietenii.
Acest sentiment poate fi dezvoltat atunci când cei doi parteneri:
– se bucură de momentele lor de intimitate, în care compatibilitatea sexuală joacă uneori un rol foarte important, sexualitatea fiind şi cea mai intimă modalitate de conexiune;
– îşi oferă reciproc momente de tandreţe (în special când pleacă spre serviciu şi când se întorc de la serviciu): o urare de bun venit însoţită de o îmbrăţişare, un zâmbet, o vorbă bună, etc.;
– petrec timp de calitate împreună (excursii, pregătirea unei mese festive, participarea la evenimente culturale, etc.) şi se bucură de aceste momente;
– iau mesele împreună, cel puţin în week-end – dacă acest lucru nu este posibil zilnic;
– iau decizii împreună, bazate pe o comunicare asertivă;
– contribuie amândoi la sarcinile şi responsabilităţile casei, în funcţie de abilităţile pe care le au, de preferinţe şi de timpul disponibil;
– ţin legătura unul cu celălalt, atunci când se află la distanţă, prin telefon, sms., etc.;

CAPABILITATE (după Betty Lou Bettner) sau A (SE) ÎMBUNĂTĂŢI (după Alfred Adler)
Cu toate că doi parteneri formează un cuplu şi au nevoia să simtă că aparţin cuplului din care fac parte şi că sunt inter-conectaţi unul la celălalt, făcând lucruri împreună, este necesar ca cele două personalităţi-în fond distincte, să-şi poată dezvolta individualitatea, pentru a evolua, pentru a creşte, pentru a deveni cea mai bună variantă a propriei sale fiinţe, şi astfel încât să-şi poată îndeplini visele cu care a pornit la drum dinainte de a fi parte dintr-un cuplu. Când nu te simţi capabil şi competent, imaginea de sine (adică, încrederea în sine) scade şi poţi aduce nemulţumirea în relaţia de cuplu, punând chiar eşecul personal pe seama relaţiei de cuplu, ori a partenerului de cuplu, ceea ce va duce inevitabil la conflicte.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:
– putem să alegem să facem lucrurile la care fiecare dintre noi ne pricepem cel mai bine, lucruri pentru care să fim şi apreciaţi;
– fiecare dintre noi ne simţim ca fiind o persoană independentă, autonomă, capabilă să facă singură activităţi pentru a se descurca în viaţă;
– fiecare dintre noi avem un serviciu cel puţin mulţumitor, la care ne simţim utili şi obţinem rezultate;
– beneficiem de susţinerea sau libertatea partenerului pentru a ne continua munca, pentru a ne perfecţiona prin cursuri, pentru a ne reorienta şi califica profesional, dacă este cazul şi dacă ne dorim acest lucru.

CONTARE (după Betty Lou Bettner) sau nevoia de SEMNIFICAŢIE / A ÎNSEMNA ceva pentru celălalt (după Alfred Adler)
Fiecare om aflat într-o relaţie de cuplu, are nevoia de a simţi că înseamnă ceva pentru celălalt, că nevoile sale contează pentru cel de lângă el, şi că şi el, la rândul lui, îşi aduce aportul la împlinirea nevoilor celuilalt. Când simţi că nevoile tale nu contează, că se pune mereu accentul pe nevoile celuilalt şi că tot ce faci este în zadar, că cel de lângă tine este mereu nemulţumit de ceea ce tu faci şi de modul în care faci, că numai ceea ce face el este bine, şi corect, şi frumos, încet-încet începi să te simţi inutil, „în plus”, neimportant, că nu contezi.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:
– simţim că însemnăm ceva pentru partenerul/partenera de cuplu, că acesta are nevoie de noi, că avem un anumit rol în viaţa sa şi că cel de lângă noi se bucură de rolul nostru;
– simţim că nevoile noastre sunt importante pentru partenerul de cuplu, iar acesta contribuie, la rândul lui, la satisfacerea/împlinirea respectivelor nevoi.

CURAJ (după Betty Lou Bettner), sau nevoia de A FI ÎNCURAJAT/Ă (după Alfred Adler)
În viaţă, fiecare persoană are nevoie de curaj pentru a face faţă sarcinilor şi dificultăţilor pe care viaţa i le scoate în cale. Unii dintre noi suntem înzestraţi cu curaj, probabil au văzut de mici această caracteristică la cei apropiaţi, alţii avem nevoie să fim investiţi cu curaj, să fim încurajaţi.
În fiecare cuplu, este necesar ca cei doi parteneri să se încurajeze reciproc, pentru a-i sădi în suflet sentimentul că este capabil, că poate face lucruri, că poate depăşi dificultăţi.
Această nevoie ne este satifisfăcută, atunci când:
– în realizarea unei sarcini întâmpinăm dificultăţi, iar partenerul ne încurajează pentru a merge înainte şi, eventual, ne sprijină şi faptic;
– după un eşec, după o dezamăgire, partenerul ne ajută să vedem şi să înţelegem mai cu seamă acele aspecte care au fost pozitive în ceea ce am întreprins;
– în dorinţa de a realiza ceva, oamenii din jur ne descurajează, însă partenerul ne încurajează şi ne investeşte cu încrederea că vom putea reuşi în ceea ce ne dorim.
Bibliografie:
1. Bettner, Betty Lou & Lew, Amy – Raising kids who can, Ed. ConnexionPress – pentru Romania cartea a fost tradusă cu titlul De ce are nevoie un copil pentru a reuși – 2010 – Ed. Ileana (cartea poate fi achizitionată prin intermediul Fundației Gogălniceanu).
2. Ansbacher, Heinz & Ansbacher Rowena – The Individual Psychology of Alfred Adler – 1956.
3. Covrig, Ramona – Psihologia Infidelității, 2011, Ed. Institutului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană.
Material preluat de pe http://angelacarmenplacintar.ro/nevoile-psihologice-ale-partenerilor-de-cuplu/