Din ideile lui Adler, Dreikurs şi ale altor adlerieni
- Respectul reciproc, bazat pe prezumţia de egalitate, este dreptul de netăgăduit al tuturor fiinţelor umane. Părinţii care arată respect copilului- in timp ce ii caştigă acestuia respectul- il invaţă pe copil să se respecte pe sine şi să-i respecte pe alţii.
- Încurajarea implică incredere in copil şi respect pentru copil aşa cum este el. Un copil se comportă urat (indisciplinat) de obicei cand este descurajat şi crede că nu poate avea succes prin mijloace folositoare.
- Sentimentele de securitate sunt foarte subiective şi nu sunt legate neapărat de situaţia prezentă. Adevărata siguranţă nu poate fi găsită in exterior, ea poate fi dobandită doar prin experienţă, odată cu sentimentul că dificultăţile au fost depăşite.
- Recompensa şi pedeapsa sunt ineficiente. Dacă e recompensat frecvent, copilul ajunge să creadă că acesta este propriul său drept şi va cere recompensă in schimbul a orice va face. El va considera că pedeapsa ii va da dreptul să fie pedepsit. Deseori copiii se răzbună după ce au primit pedeapsa prin a refuza să mai mănance, prin a se certa, a-şi neglija temele sau alte moduri care ii vor afecta puternic pe părinţi.
- Consecinţele logice şi naturale sunt tehnici care permit copilului, intodeauna in condiţii de siguranţă, să simtă rezultatele propriului comportament. Consecinţele naturale sunt rezultatul direct al comportamentului, de ex. Tommy refuză să işi imbrace haina cand afară plouă: el se va uda. Consecinţele logice sunt stabilite de părinţi şi sunt consecinţe directe şi logice – iar nu impuse arbitrar- ale comportamentului.; de ex., Helen nu vrea să-şi mănance pranzul: ii va fi foame pană la următoarea masă de la ora 17.
- Părinţii trebuie “să îşi vadă de treburile lor” şi să-i lase pe copii să inveţe din consecinţele logice ale comportamentului propriu.
- Este mai eficient să acţionezi decât să vorbeşti. Cearta cu copilul ii oferă acestuia oportunitatea argumentării iar copilul işi poate invinge părintele. Dacă părintele păstrează o atitudine calmă, răbdătoare, el poate, prin acţiune tăcută, să obţină rezultate pozitive. Retragerea (lăsarea copilului in cameră şi plecarea părintelui intr-o alta) este cea mai eficientă metodă atunci cand copilul cere o atenţie necuvenită sau incearcă să vă implice intr-o competiţie pentru putere. DESEORI A FACE NIMIC ARE REZULTATE MINUNATE.
- Cu cât un copil obţine mai puţină atenţie când este obraznic, cu atât mai multă atenţie trebuie să i se ofere când se comportă cooperant. Poate simţiţi că furia vă ajută să scăpaţi de tensiunile personale dar acest fapt nu ii va invăţa pe copii ce credeţi dvs. că ar trebui ei să inveţe.
- Nu interveniţi în certurile dintre copii; permiţandu-le copiilor să işi rezolve propriile conflicte, ei vor invăţa cum să se inţeleagă mai bine intre ei. Multe certuri sunt provocate pentru a-i implica pe părinţi iar separandu-i pe copii sau acţionand ca un judecător cădeţi in faţa provocării lor, stimulandu-i să se certe mai mult.
- Faceţi-vă timp pentru a-l învăţa pe copil principalele deprinderi şi obiceiuri (bune maniere). NU incercaţi insă asta intr-un moment de conflict sau cand sunteţi in compania altcuiva. Părintele care “nu are timp pentru aşa ceva” va petrece şi mai mult timp corectand un copil needucat.
- Niciodată nu faceţi pentru un copil ceea ce poate el să facă singur. Un copil dependent este un copil poruncitor. Copiii devin iresponsabili doar cand nu reuşim să le oferim oportunităţi pentru a-şi asuma responsabilităţi.
- Supraprotecţia împinge un copil în jos. Părinţilor poate să li se pară că oferă, atunci cand acţionează in locul copilului; de fapt ei ii iau copilului dreptul de a invăţa şi se dezvolta.
- Când părinţii încep să aibă încredere că proprii copii se vor comporta intr-o manieră responsabilă şi le şi oferă această oportunitate, copiii işi vor asuma propriile responsabilităţi.
- Părinţii supraresponsabili deseori produc copii iresponsabili. Părinţii care preiau responsabilitatea copilului prin a face ce trebuie in locul acestora sau reamintindu-le copiilor , incurajează copilul să fie iresponsabil.
- Distingeţi între atenţia pozitivă şi cea negativă, dacă vreţi să influenţaţi comportamentul copiilor. Simţindu-se incapabil să obţină atenţia pozitivă şi privind faptul de a fi ignorat ca intolerabil, copiii recurg la activităţi care le aduc atenţia negativă a părinţilor. Atenţia negativă e mai bună decat deloc!!!
- Înţelegeţi scopul copilului. Orice acţiune a copilului are un scop. Ţelul său de bază este să fie conectat, să fie valorizat şi să aibă un loc in grupul său, fie că este vorba despre familie, despre clasa de la şcoală, despre organizaţia de tineri etc.copiii au nevoie să simtă că aparţin grupului.
- Cele 4 scopuri ale comportamentului indisciplinat. De obicei copilul nu este conştient de scopurile sale. Comportamentul său, deşi ilogic pentru alţii, este consistent cu propria sa interpretare privind locul pe care il are in grupul familial.
- Obţinerea atenţiei: copiii vor atenţie şi servicii. Ne simţim deranjaţi deoarece ei par să nu reţină sau să nu işi amintească ce le-am spus.Simţim că trebuie să le reamintim.
- Puterea: copiii vor să fie şefi. Părinţii răspund simţindu-se provocaţi şi intră in competiţie cu ei . In general un copil care vrea puterea are un părinte care de asemenea caută puterea. O persoană nu se poate certa singură; cand un părinte nu face nimic (se retrage, de ex. dintr-o competiţie pentru putere), disipează puterea copilului, şi poate incepe să restabilească o relaţie mai sănătoasă cu copilul.
- Răzbunarea: copiii vor să-şi rănească părinţii deoarece i-au rănit. De regulă părinţii răspund simţindu-se profund răniţi şi se răzbună la randul lor.
- Afişarea unei inadecvări : copiii vor să fie lăsaţi in pace, să nu li se mai ceară nimic, abandonează. Părinţii răspund prin disperare, de regulă, “nu ştiu ce să mai fac”.
- Minimalizaţi greşelile copilului. A greşi e omeneşte. DREIKURS sugera SĂ AVEM CURAJUL DE A FI IMPERFECŢI. Copilul, la randul său, este imperfect. Nu faceţi prea mult tam-tam şi nu vă ingrijoraţi pentru acele greşeli. Construiţi pe ceva pozitiv, nu pe ceva negativ.
- O întrunire de familie o dată pe săptămană sau cit de des doriţi, poate oferi fiecărui membru al familiei, inclusiv copilului/copiilor, şansa de a vorbi despre unele probleme şi de a discuta ce se poate face. Accentul trebuie pus pe “Ce se poate face in această situaţie.”
- Distraţi-vă împreună şi ajutaţi la dezvoltarea unei relaţii bazate pe bucurie impărtăşită, pe respect reciproc, iubire/afecţiune, incredere reciprocă, şi pe sentimentul de apartenenţă. In loc să cicăliţi, să predicaţi, să admonestaţi, să corectaţi, utilizaţi conversaţia pentru a menţine o relaţie prietenească. Vorbiţi copilului cu acelaşi respect şi consideraţie ca şi faţă de un bun prieten.
Nici un copil nu este fără speranţă, credea Adler.